Noutati

Asociatia furnizorilor europeni de profile din PVC are un nou presedinte

HartleifAndreas Hartleif, CEO al grupului german VEKA AG, este noul presedinte al Asociatiei Furnizorilor Europeni de Profile din PVC pentru productia ferestrelor – EPPA (European PVC Window Profile and related building products Association). Din asociatia fondata in anul 2000 fac parte cei mai importanti furnizori de produse sau solutii din PVC obtinute in urma unui proces de extrudare.

Andreas Hartleif a fost ales presedinte in unanimitate, in cadrul intalnirii EPPA, pentru un mandat initial de doi ani. Hartleif, in varsta de 44 de ani, este membru activ in cadrul comitetului de conducere al EPPA inca de la infiintarea asociatiei. Andreas Hartleif ii urmeaza lui Marco von Maltzan, CEO al Profine Group.

"Este extrem de important pentru noi sa aparam, in Europa, interesele acestui sector al industriei si sa fim reprezentati corespunzator in fata celor mai importanti factori de decizie la nivel european. Performanta noastra din punct de vedere economic - peste 20 000 de locuri de munca si o cifra anuala de afaceri de aproape 5 miliarde de euro - ar trebui sa ne ofere mai multa putere de convingere. Pentru binele intregului sector, trebuie sa ne asiguram ca procedurile de testare si de certificare la nivel national sunt standardizate si recunoscute", a declarat Andreas Hartleif, CEO VEKA AG. De asemenea, din agenda noului presedinte al asociatiei face parte si promulgarea la nivel de industrie a normativelor europene de impact asupra mediului – EPD.

Membrii care au participat la sedinta l-au ales pe dl. Albert Vasseur, Director of Plastics Converting Business al Tessenderlo Group, ca vice-presedinte. De asemenea, a fost ales drept trezorier al asociatiei dl. Ludo Debever, de la Deceuninck, Belgia.

Hartleif i-a multumit predecesorului sau, dl. Marco von Maltzan, pentru reusitele sale, in special pentru eforturile exemplare de a include asociatia in proiectul european de voluntariat Vynil 2010 - European PVC Industry's Voluntary Commitment to Sustainable Development. De asemenea, dl. Hartleif a accentuat si faptul ca va continua campania lui Maltzan pentru crearea unor planuri nationale si europene de stimulare economica pentru reabilitarea termica a cladirilor.

Pe langa alegerea noului comitet de conducere, delegatii de la intalnirea generala a EPPA au adoptat programul de lucru al asociatiei pentru 2011. Acesta include o serie de proiecte menite sa genereze o crestere a gradului de utilizare a ferestrelor si a profilelor pentru ferestre din PVC. "Sistemele si produsele noastre contribuie in mod semnificativ la cresterea gradului de eficienta termica a unei cladiri si astfel, la reducerea pe termen mediu si lung a emisiilor de CO2 la nivel international. Trebuie sa ne asumam misiunea de a comunica puternic acest fapt si de a creste gradul de constientizare al publicului", a adaugat Hartleif.

Mai multe informatii despre EPPA sunt disponibile pe www.eppa-profiles.org. (ianuarie 2011)

« Inapoi la Noutati